Se reiau negocierile privind Contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual

Mâine, 13.09.2022, vor fi reluate negocierile, la nivel de grup de unități, privind Contractul colectiv de muncă pentru personalul contractual.

Până în acest moment, negocierile au fost blocate din cauza faptului că reprezentanții M.A.I. nu au fost de acord cu acordarea unei zile libere plătite cu ocazia zilei de naștere.

La întâlnire vor participa Florin Vîlnei, Președintele SMART LEX și Gabriel Ivanov, Prim-vicepreședinte SMART LEX și Președinte SNPR DECUS.

Liderii SNPR DECUS la Agnita

Gabriel Ivanov – Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor din România DECUS împreună Cosmin Pastor, vicepreședinte pentru administrația publică locală s-au întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, în Orașul Agnita judetul Sibiu,

Poliția rutieră își schimbă parcul auto

Poliția rutieră își schimbă parcul auto Rutieriștii vor conduce, în curând, mașini BMW în locul autohtonului Logan. Nu mai puțin de 600 de autospeciale vor intra în posesia Poliției rutiere.